"Să-ți iei șosetele flaușate", spunea, de fiecare dată, mama, când plecam pe munte, iar eu nu le luam niciodată. Pentru urcuș foloseam ciorapii de lână, făcuți de bunica. Șosetele flaușate erau prea prețioase pentru a fi luate pe munte. Îmi trebuiau ca să arăt bine la orele de sport de la școală și la majoratele din apartamente de bloc. Erau prețioase, pentru că nu se prea găseau, dar și pentru că după un spălat-două se lăbărțau definitiv. Purtam, în schimb, destul de des bluze flaușate. În casă era frig, în autobuz era frig, frig era și la școală, și la Casa Pionierilor, și în cofetării și in cinematografe. Habar nu aveam ce înseamnă flaușat, deși știam o droaie de termeni tehnici, dar asociam cuvântul cu confortul. Tot cu confortul asociam și zimbrul bicolor de pe etichetele hainelor flaușate.
N-am știut până recent că România era un mare producător mondial de haine flaușate, sau că la Suceava era cea mai mare companie comunistă de confecții din România, cu producția orientată special către piața din SUA. Americanii cumpărau peste 80% din tot ce se fabrica aici, de la halate de baie la prosoape, treninguri și hanorace. Cred că n-a știut nimeni despre această veritabilă performanță, în afară de muncitorii fabricii Zimbrul Suceava și de securiștii care se ocupau de exporturile ei. Iar ignoranța asta colectivă a avut un efect: România a pierdut exporturi de câteva milioane de dolari pe an (înmulțiți voi cu 30 de ani), iar câteva mii de oameni și-au pierdut joburile.
Zimbrul Suceava a trecut prost peste evenimentele din 1989. Până la jumătatea anilor 90, mai avea doar vreo 1.200 de angajați din cei 5.000. În martie 1997, însă, un armean cu cetățenie americană a cumpărat de la FPS București 40% din acțiunile Zimbrul SA. Se angaja să achite datoriile intreprinderii și să investească 4 milioane de dolari in retehnologizare. N-a făcut nici una, nici alta. În 1998, angajații intrau în grevă, nefiind plătiți de trei luni și nici un furnizor nu mai vindea fir de bumbac fabricii, din cauza datoriilor. Noul patron i-a anunțat că închide firma complet și că va da în judecată sindicatele care-i aduc pierderi de 12.000 dolari/zi. Conflictul a continuat, iar Zimbrul a mers din rău în mai rău. În 1999 mai avea 400 de angajați. Prin 2006 a început dezmembrarea. O clădire a Zimbrul SA, evaluată la 4 milioane de lei, a fost vândută de noii proprietari cu 11 milioane de lei chiar Poliției Suceava. Peste câțiva ani, mare parte din hale sunt demolate, iar în locul lor apare un Kaufland. Din 2018, în numele Zimbrul SA vorbește doar un lichidator judiciar.
Azi, în 2020, producător meu preferat de haine flaușate nu mai există. E plin însă peste tot de haine flaușate, de import, aduse în transporturi nu mereu fiscalizate, iar cele câteva milioane de dolari aduse anual în România de Zimbrul Suceava fac acum cale întoarsă în afara granițelor. In acest moment, importurile anuale de textile ale României sunt de peste un miliard de euro.
**********