Poate cea mai onestă figură din marketingul românesc, Ioana Radevici este director executiv la Asociația Țara Făgărașului. A terminat două facultăți - Geografie și Turism plus Drept, ambele la Sibiu, este căsătorită și precum spune chiar ea, deloc pasionată de lucrurile materiale "de firmă".
- Incearcă să faci cât mai spontan, acum, pe loc, o listă de zece branduri vechi pe care ți le amintești. Vechi ca din istorie, nu vechi ca la rochii. Adică nu branduri de anul trecut.
Ioana Radevici: Primul lucru care mi-a venit în minte în timp ce citeam întrebarea a fost ciocolata Kiss. În copilărie, în localitatea unde locuiam exista un mic chioșc improvizat în curtea unui localnic, mereu cumpăram de acolo ciocolată Kiss, gumă Turbo și Mentosane. Crema Nivea în cutie metalică rotundă și laptele Doina sunt produsele care au existat dintotdeauna în casa noastră. O amintire vie este legată de Dacia 1310 – albastră, aveam vreo 4-5 ani, când într-o dimineață, tatăl meu m-a luat în brațe, m-a dus la fereastră și mi-a arătat ce avem noi în curte. O altă amintire faină este legată de o plimbare cu Mobra, un prieten de familie venit în vizita, mi-a oferit ocazia aceasta. Ghetele Clujan... cred că le-am purtat câțiva ani la rând. Era zi de sărbătoare când aveam salam în casă, mai ales Salam uscat de Sibiu și țigări Kent/Marlboro, tata fiind fumtor înrăit și mare consumator de Carpați.
- Care e primul brand care-ți trece prin cap (figurativ, desigur), când te gândești la copilărie?
Ioana Radevici: În copilarie am primit de la nașa mea care era stabilită în America, o geacă de blugi de la Levi’s.
- Care e brandul la care tânjeai în copilărie, fără să te poți bucura de el din plin?Dar în adolescență?
Ioana Radevici: Nu pot spune că tânjeam după ceva anume, nu cunoșteam prea multe deci nu-mi trebuiau prea multe. În adolescență tânjeam dupa articole Nike și Adidas de care m-am și bucurat, însă nu din plin.
- Ce branduri preferate au părinții tăi acum? Sunt branduri vechi sau noi?
Ioana Radevici: Părinții mei sunt oameni simpli, de la țară, nu au avut branduri preferate dar au căutat întotdeauna calitatea.
- Ce branduri preferate aveau părinții tăi pentru tine iar tu le urai din tot sufletul tău de copil?
Ioana Radevici: Nu a existat o astfel de situație.
- Ți s-a întâmplat să cunoști o persoană mișto din viața ta datorită unui brand pe care îl foloseați și tu și el/ea? Dacă da, detaliază.
Ioana Radevici: Am cunoscut multe persoane mișto, datorită lucrărilor de construcție a brandului Țara Făgărașului care este finalizat în proporție de 90%. Nu este un brand de produs, este un brand turistic, atipic pentru România, dar în care cred foarte mult.
- Îți mai amintești de ce brand/produs te-ai bucurat cel mai mult când l-ai obținut?
Ioana Radevici: Categoric brandul Țării Făgărașului, lucrurile materiale nu mă mai bucură de ceva timp și nici nu există vreo amintire legată de acest lucru.
- Te rog să te gândești la școală, la vacanța de vară și la sărbătoarea Crăciunului și să încerci să-ți amintești branduri sau produse pe care le asociai, în copilărie, cu ele.
Ioana Radevici: Dacă mă gândesc la perioada școlii, îmi aduc aminte de articole vestimentare Nike și creioane de la Bic. Vacanțele de vară le pot asocia cu sucul Tango la plic și înghețata Napoca de vanilie. De sărbatoarea Crăciunului îmi amintesc cadourile pe care le aducea tatăl meu de la locul de munca, în special Coca-Cola.
- Există vreun brand pe care îl privești cu simpatie sau îl folosești de mai mult de zece ani?Dar de 20 de ani?
Ioana Radevici: Da, produsele marca Gerovital – Farmec.
- Care sunt brandurile pe care le folosești și cu care crezi că România ar putea merge cu fruntea sus la orice eveniment/concurs/festival internațional?
Ioana Radevici: Nu-mi dau cu parerea daca nu am testat eu, deci rămân la același răspuns, gama Gerovital –Farmec cred că s-ar încadra în acest moment ca și brand românesc de excelență, raportul calitate preț este excelent.
- Dacă ai putea fi ambasador de brand, ce produse/branduri ți-ar plăcea să promovezi?
Ioana Radevici: Produsele cosmetice de la Gerovital.
- Dacă ridici privirea și te uiți în jur, acum, când scrii răspunsurile, ce branduri observi?
Ioana Radevici: HP; Apple; Timberland.
- Observi că asta e a 13-a întrebare, da? O folosesc ca să te întreb dacă ai avut vreodată senzația că un brand sau un produs îți aduce ghinion? Eu, de exemplu, nu mă urc niciodată în mașini vișinii, nu cumpăr de pe eMag, nu cred că județul Sălaj există, nu alimentez niciodată mașina la Lukoil și vreau să mor fără să fi băut vreodată cidru pentru că simt că mă emasculează. Deci?
Ioana Radevici: Nu am avut niciodata senzația că un brand îmi poartă ghinion, dar de la Lukoil nici eu nu alimentez niciodată.
__________
Dacă ți-a plăcut să citești acest interviu, intră și în Muzeul Brandurilor. Dă o tură prin Sala Industriei, adu-ți aminte de lucrurile din Sala Reciclării, compară pozele din tinerețe ale părinților tăi cu hainele din Sala Modei, nu rata Sala Stomatologiei, fă-ți poftă de mâncare cu Sala Alimentelor, uită-te la podoabele din Sala Bijuteriilor și vizitează Expoziția Mamaia. Bonus: povestea sucurilor Ci-Co și saga exporturilor românești în Spania.