Cât de interesant este pentru tine acest brand
Thank you for rating this article.
Pin It

Silvia Țică este licențiată în drept și lucrează într-un domeniu ce presupune un anumit tip de discreție.  

-------

- Fă, spontan, o listă de zece branduri vechi pe care ți le amintești. Vechi ca în istorie, nu vechi ca la rochii. Adică nu branduri de anul trecut.

Silvia Țică: Pantofii Guban, păpușile Arădeanca, Dacia, Brifcor, înghețata Polar, bicicletele Pegas, Snagov, Eugenia, covoarele de Cisnădie, Piramidon, Cavit, glucoză

- Care e primul brand care-ți trece prin cap (figurativ, desigur), când te gândești la copilărie?

Silvia Țică: Păpușile Arădeanca.

- Care e brandul la care tânjeai în copilărie, fără să te poți bucura de el din plin? Dar în adolescență?

Silvia Țică: În copilărie clar au fost păpușile de la Arădeanca :) În adolescență, jeanșii Omat.

Ce branduri preferate au părinții tăi acum? Sunt branduri vechi sau noi? 

Silvia Țică: Au adoptat și branduri noi, dar produsele Triumf de curățenie sunt încă în topul lor. Tata încă suspină după Dacia lui 1310 galbenă (din lotul de export, știe toată lumea), iar mama nu mai găsește pantofi ca cei făcuți de Guban și Clujana în tinerețea ei. Brandurile preferate acum de părințiii mei ar fi: salamul de Sibiu, cașcavalul Dorna, plus Ariel, Sano, Kent, Renault, Arctic, Triumf.

- Ce branduri preferate aveau părinții tăi pentru tine iar tu le urai din tot sufletul tău de copil?

Silvia Țică: Tenișii de Drăgășani și treningul de la Pionierul. 

- Ți s-a întâmplat să discuți cu o persoană mai vârstnică decât tine despre un produs/brand foarte cool, și să auzi "aveam și noi asta pe vremuri, se numea...."? 

Silvia Țică: Nu.

- Îți mai amintești de ce brand/produs te-ai bucurat cel mai mult când l-ai obținut?

Silvia Țică: Bicicleta Pegas cu șa lungă. Era senzație în cartier, mi-a ridicat gradul de popularitate.

- Te rog să te gândești la școală, la vacanța de vară și la sărbătoarea Crăciunului și să încerci să-ți amintești branduri sau produse pe care le asociai, în copilărie, cu ele.

Silvia Țică: Primul gând legat de școală este despre treningul de la Pionierul, unul pe anul școlar, de care trebuia să am grijă ca de ochii din cap! Vacanța de vară era clar despre înghețata Polar și caramelele Excelent pe care ni le aduceau părinții la bunici, o dată la 2 săptămâni când mergeau mașinile cu număr impar. Crăciunul era despre banane Dole învelite în ziar, ciocolata lingou chinezească, Pepsi și alune la cutie de la casa de comenzi.

- Există vreun brand pe care îl privești cu simpatie sau îl folosești de mai mult de zece ani? Dar de 20 de ani?

Silvia Țică: Produsele Gerovital au rămas printre preferatele mele, am crescut văzându-le în casă și au devenit un fel de mândrie națională când am contact cu prieteni străini și aud că le caută.

- Care sunt brandurile autohtone pe care le folosești și cu care crezi că România ar putea merge cu fruntea sus la orice eveniment/concurs/festival internațional?

Silvia Țică: Bicicletele Pegas, cămășile Brainconf, apa minerală Borsec, salamul de Sibiu.

- Dacă ai putea fi ambasador de brand, ce produse/branduri ți-ar plăcea să promovezi?

Silvia Țică: Produsele Gerovital, ciocolata Rom și apa minerală Borsec.

Dacă ridici privirea și te uiți în jur, acum, când scrii, ce branduri observi? 

Silvia Țică: Apa Borsec, ceaiuri Fares, tv Samsung, laptop Asus, imprimantă HP.

Observi că asta e a 13-a întrebare, da? O folosesc ca să te întreb dacă ai avut vreodată senzația că un brand sau un produs îți aduce ghinion? Eu, de exemplu, nu mă urc niciodată în mașini vișinii, nu cumpăr de pe eMag, nu cred că județul Sălaj există, nu alimentez niciodată mașina la Lukoil și vreau să mor fără să fi băut vreodată cidru pentru că simt că mă emasculează. Deci?

Silvia Țică: Nu beau ceai Lipton, nu fumez țigări Viceroy (nici nu știu dacă mai există), nu apelez niciodată la serviciile Medlife.

__________

Dacă ți-a plăcut să citești acest interviu, intră și în Muzeul Brandurilor. Dă o tură prin Sala Industriei, adu-ți aminte de lucrurile din Sala Reciclării, compară pozele din tinerețe ale părinților tăi cu hainele din Sala Modei, nu rata Sala Stomatologiei și vizitează Expoziția Mamaia. Bonus: povestea sucurilor Ci-Co și saga exporturilor românești în Spania